Luna dedicată gingășiei

Martie

In luna martie dărueste un altfel de mărțișor

Întucat luna Febuarie, dedicată iubirii se apropie de sfârșit iar luna Martie, dedicată gingășiei, se apropie cu pași repezi.

Ne-am gândit că ar fi binevenite câteva idei de cadouri, special gândite pentu femeile pe care le iubești.

1 Martie sau Mărțișorul

Deși nu se cunoaște cu exactitate originea acesui obicei, este cu siguranta unul dintre cele mai indragite din România.

Legenda spune că, în prima zi a lunii Martie, frumoasa Primăvară se plimba prin padure. Ea a vazut într-o poiană cum de sub zăpadă răsare un ghiocel. Atunci a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile tufisului care il înconjura. Iarna, supărată pe ce tocmai vazuse, a chemat vântul și gerul să distrugă ghiocelul care a înghețat imediat.

 

Un altfel de mărțișor?

Dacă vrei să rupi șirul monoton de mămăruțe, coșari și trifoi cu patru foi sau potcoave specifice zilei de 1 Martie. Noi venim în întâmpinarea ta cu o gamă variată de ’’altfel’’ de mărțișoare.

Săpunurile noastre lucrate manual vor reuși cu siguranță să le impresioneze pe femeile speciale din viața ta. Totodată fiind  un cadou util spre deosebire de obișnuitul mărțițor, și va îngriji delicat pielea persoanelor dragi ție.

Acasa » Cadouri de martisor in luna martie

Afișez toate cele 8 rezultate

Afișați bara laterală
Ordoneaza 9 24 36